Despre Noi

Asociatia Serviciilor Funerare. Din 2020

Asociaţia Serviciilor Funerare s-a constituit prin liberul consimţământ şi voinţa exprimată de 20 de prestatori de servicii funerare autorizati care in luna februarie 2020 au hotarat ca e momentul ca antreprenorii de servicii funerare sa-si apere investitiile, salariatii si munca proprie prin intermediul acestei organizatii profesionale.

 Viziunea noastră

Toate discutiile preliminare purtate si cele punctuale de la prima intalnire au avut ca punct de plecare doua idei: respectarea legii si respectul acordat familiilor aflate in suferinta.

Istoric

Organizatia a pornit la drum in conditii extrem de dificile cauzate atât de starea de urgenta decretatã la scurt timp dupã prima reuniune cât si de rãspândirea geografica , membrii fondatori fiind practic din toate zonele tarii, lucru care a facut dificila transmiterea actelor constitutive de la unul la celalalt dar mai ales depunerea lor in Grefa Tribunalului Cluj Napoca. Cu toate acestea in luna iunie 2020 am reusit depunerea Statutului, a Actului Constitutiv si a tuturor actelor necesare inregistrarii – asociatia este compusa din persoane juridice asa dupa cum am amintit, prestatori de servicii funerare autorizati prin Directiile de Sanatate Publica judetene.

In data de 26.06.2020 am obtinut înregistrarea in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor la Grefa Tribunalului Cluj-Napoca sub numarul 1184/12A drept pentru care respectând conditiile O.U.G. 26/2000 s-a hotãrât convocarea primei Adunari Generale a membrilor asociatiei la Brasov (locul unde a avut loc si prima intalnire). Intre timp, in special datorita popularizarii scopului Asociatiei, au dorit sa adere un numar de 30 noi membri, astazi 29.10.2020 asociatia numarand 50 membri persoane juridice.

De la bun inceput sa precizam urmatoarele: ne distingem si ne particularizam fata de alte asociatii sau fundatii având domeniul de activitate prestarea de servicii funerare prin faptul ca toti membri asociati respecta cu strictete legislatia in domeniu in speta Legea 102/2014 si respectiv H.G. 741/2016 si toti au trecut prin procedura de autorizare conform prevederilor legii si hotãrârii de mai sus. Altfel spus, respectarea legii este pusa mai presus de orice si este conditia de baza in acceptarea cererilor de aderare in Asociatie.

Scopul declarat al Asociatiei Serviciilor Funerare este acela de reprezentare la nivel national a intereselor membrilor prestatori de servicii funerare , de armonizare a legislatiei românesti si de constituire de fonduri comune pentru atingerea acestui scop.Intentionam sa ne atingem scopul prin bune practici adresate atat familiilor aflate in situatie dificila cauzata de decesul unui apropiat cat si defunctului aflat in custodia firmei de servicii funerare.

Tot pentru atingerea scopului vom accepta doar prestatorii de servicii funerare autorizati iar prin actiuni specifice impreuna cu organele abilitate ale statului incercam sa obtinem respectarea unitara a legii la nivel de tara.

De la inceput a existat un dialog deschis cu Federatia Europeana a Serviciilor Funerare (E.F.F.S.) din partea acestei puternice organizatii europene existand un mesaj de sustinere a demersurilor noastre. Periodic am prezentat briefuri cu revenire asupra situatiei asociatiei noastre existând acum un dialog permanent cu reprezentantii Federatiei Europene.

Ce ne dorim?

-dorim o practica unitara la nivel national in special din partea Directiilor de Sanatate Publica incluzand aici o informatizare a activatii lor fapt care ne-ar scuti pe noi de drumuri si timp pierdut, lucru care s-ar putea reflecta in servicii de calitate superioara oferite familiilor

-dorim corectarea articolelor din lege si Hotarare de Guvern care au neconcordante sau sunt depasite de practica de zi cu zi

-dorim creearea unui organism profesional prin Asociatia Serviciilor Funerare care sa poata fi consultat in materia funerara datorita experientei deosebite a membrilor asociatiei (unii din membrii asociatiei au peste 30 de ani experienta in domeniul funerar)

Misiune

Ne dorim astfel crearea unui organism profesional al prestatorilor si organizatiilor prestatoare de servicii funerare si ridicarea standardelor si calitatii activitatii in acest domeniu cat mai aproape sau egale cu standardele europene. Intentionam sa elaboram un Cod Etic referitor la modul de operare al societatilor prestatoare de servicii funerare iar acest Cod Etic sa-l implementam la nivel national ca o Cartã a Bunelor Practici.

Ceea ce am demarat deja vom continua si anume lobby sustinut prin formularea de programe si propuneri cu caracter punctual in relatia deschisa pe care o avem cu Federatia Europeana a Serviciilor Funerare.Ne aratam disponibilitatea de a acorda oricand consultanta pentru public dar si pentru autoritati in masura experientei si a expertizei proprii mai ales ca noi avem deja un for pentru exprimarea ideilor si experientelor acumulate.

Vom incerca sa dezvoltam un fond de cunostinte in legatura cu practica de cea mai buna calitate adresata defunctului in ceea ce priveste tanatopraxia sau imbalsamarea.Ne aratam deschiderea de a colabora cu alte federatii si asociatii atat timp cat principalul scop este respectarea legii.

Dorim, in concluzie, sa putem oferi servicii de calitate europeana prin respectarea unor standarde de nivel european.

Alături de Suferința Familiilor

A.S.F.